ISTORIC

Rasa Galloway s-a format în Scoția în secolul al XVII-lea, fiind denumită după regiunea Galloway din Scoția, de unde își are originea.

În anul 1878 s-a înfiinţat Societatea Britanică a Taurinelor Galloway (Galloway Cattle Society of Great Britain) şi s-au pus bazele registrului genealogic. Primele exporturi în America de Nord s-au făcut în anul 1853 de către fraţii Graham din Toronto, Canada.

În SUA au fost introduse în anul 1866 din Canada, iar registrul genealogic a fost înfiinţat în anul 1882 (The American Galloway Breeder’s Association).

Galloway este una dintre cele mai vechi și mai pure rase de bovine din lume.

CARACTERISTICI

Taurinele din rasa Galloway se exploatează exclusiv pentru producţia de carne. Animalele sunt robuste, au o rezistenţă foarte bună la condițiile neprielnice de mediu, se cresc în libertate, în afara grajdurilor, chiar şi pe timp de iarnă, se reproduc uşor, sunt deosebit de fertile şi trăiesc în medie 20 de ani.

Taurinele Galloway au o culoare neagră cu o nuanţă de brun, cenuşiu închis cu negru, albă, belted sau riggit. Părul este lung, moale şi creţ. Părul exterior, mai gros, formează un scut pentru vânturi şi ploi, iar subpărul mai  moale şi mai subţire asigură izolarea termică şi hidrofugă.

Caracteristica de bază a acestei rase este lipsa coarnelor, caracter urmărit de crescători în activitatea de selecţie şi de ameliorare.

Conformația corporală este specifică populațiilor de carne, talia este de 120 cm, greutatea de 450 kg, iar la tauri de 133 cm și greutatea corporală de 800-900 kg.

Femelele sunt pregătite pentru montă la 20-24 luni, având un instinct matern foarte puternic. De-a lungul vieții pot da naștere la 10-12 viței, cu o greutate la fătare de 25-30 kg.

Greutatea la 400 de zile este de 310-350 kg.

CALITATEA CĂRNII

 

Studiile efectuate în Europa au arătat că rasa Galloway are o carne cu calități deosebite și  posedă un „desen” de marmorare unic, compus din porţiuni foarte fine şi discrete de grăsime intramusculară distribuite într-o manieră foarte uniformă.

În comparaţia cu alte cinci rase britanice de carne, Galloway s-a clasat astfel:

– locul 1 pentru grosimea stratului de grăsime, cel mai subţire – 1,22 cm;

– locul 1 pentru grăsimea din jurul rinichilor, inimii şi zona pelvină, cel mai mic procent – 3,13%;

– locul 1 pentru cel mai mare procent de carne vândută din carcasă – 69,7%;

– locul 1 pentru procentul de grăsime din carcasă, cel mai mic – 7,8%;

– locul 2 pentru suprafaţa ochiului muşchiului – 72,77 cm2;

– locul 2 pentru îmbrăcarea în musculatură – 61,2%.